• Cum petrecem de Halloween?

    Cum petrecem de Halloween

    Probabil te numeri printre cei care asteapta deja cu mari emotii si nerabdare sarbatoarea de Halloween care va fi, ca in fiecare an, pe 31 octombrie.

    Dar oare te-ai gandit la cum vei petrece anul acesta de Halloween? Iti venim in ajutor cu o serie de idei inedite pentru a nu lasa sa treaca neobservata aceasta sarbatoare deja bine-cunoscuta si intrata in seria traditiilor de toamna.

    In primul rand, trebuie neaparat sa te pregatesti cu dulciuri de toate felurile pentru cei mici care te vor vizita cu celebra provocare Trick or Treat. Poti alege bomboane de ciocolata sau caramele ambalate individual, batoane mici de ciocolata, napolitane sau oua de ciocolata pentru pitici. Pentru a da o nota locala sarbatoarei, ii poti trata pe cei mici si cu Eugenii. :)

    Apoi, ia in calcul faptul ca Halloween poate fi o buna ocazie de a-ti aduna prietenii si de a petrece alaturi de ei. Da o fuga pana la magazin sau comanda online o serie de accesorii si decoratiuni pentru casa precum: ghirlande in forma de panza de paianjen sau in forma de fantome, colorate in alb, negru si portocaliu, felinare in diverse forme si culori si, gata, casa este pregatita sa primeasca oaspetii de Halloween. Bineinteles, nu  vei  uita de dovlecii sculptati in care vei aprinde lumanarele si pe care ii vei aranja prin casa, din loc in loc.

    Decorul este gata, ramane sa te ocupi de propriul tau costum si de meniu. In privinta costumului te lasam pe tine sa alegi exclusiv, insa iti recomandam sa cumperi cateva masti cu diverse personaje pentru invitatii mai putin pregatiti si costumati. :)

    Meniul de Halloween trebuie sa includa neaparat dovleac, sub diverse forme. Recomandarea noastra este sa-l pregatesti copt si sub forma de placinta – sunt feluri indragite de toata lumea. Poti fi mai indrazneata si sa incerci chiar si o tocanita de dovleac, la felul principal. La desert, pe langa placinta, poti alege sa oferi bezele decorate sub forma de paianjen, iar la bauturi poti adauga gheata carbonica pentru a transforma totul intr-un adevarat spectacol.

    Trick or treat si Happy Halloween!




  • Articole similare