• Parinti in epoca social media

    Parinti in epoca social media

    Retelele de socializare au devenit o parte integranta din viata oricaruia dintre noi. Ne regasim prietenii din copilarie, conversam cu amicii virtuali si, in anumite cazuri, chiar ne consolidam profilul profesional. Este un lucru cunoscut ca, printre subiectele preferate pe social media, copiii ocupa un loc fruntas (impreuna cu pisicile, desigur). Bucuria de a le impartasi celorlalti momente importante din viata copilului tau este una justificata, mai ales daca ai o personalitate extrovertita. Retelele sociale au, insa, si anumite reguli de buna purtare si mai ales de siguranta, pe care iti recomandam sa le respecti.

    ● In primul rand, iti recomandam sa nu postezi date personale si confidentiale despre copilul tau (si chiar si despre tine). Actele de identitate, adresa de domiciliu, destinatiile si perioadele exacte de vacanta sunt informatii care nu au ce cauta in spatiul public.

    ● Fotografiile cu copilul tau sunt binevenite daca vrei sa le arați celor din lista de prieteni, insa ar fi bine sa nu postezi imagini in care acesta se afla in situatii intime sau inconfortabile. O fotografie cu micutul tau in timp ce face un om de zapada sau citeste o carte este in regula. O poza in care acesta se afla in baie sau are un moment de suparare reprezinta o incalcare a intimitatii copilului.

    ● Oricat de mult iti iubesti copilul si esti mandra de el, incearca sa iti temperezi implusul de a posta prea des fotografii cu el. Cateva pe saptamana reprezinta un standard rezonabil. Cateva poze pe zi sunt, deja, un pic cam mult.

    ● Atunci cand copilul are o problema de sanatate, este firesc sa fii ingrijorata si sa le spui celor apropiati. Totusi, sfaturile medicale competente sunt cele venite de la un medic. Nu iti trata copilul in functie de opiniile culese de pe internet. Suna pediatrul sau mergi la camera de garda.

    ● Atunci cand in fotografiile cu micutul tau apar si alti copii, cere intotdeauna acordul parintilor inainte de a posta imaginile respective. Fiecare parinte are dreptul sa decida daca doreste sau nu ca al sau copil sa apara pe retelele sociale.

  • Articole similare

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Multumim pentru mesaj!