• Piese vestimentare pe care sa le eviti

    Piese vestimentare pe care sa le eviti

    Trendurile din moda vin si pleaca, noncorformismul este o alegere libera, insa exista combinatii si abordari vestimentare de care orice stilist te-ar sfatui sa te feresti, daca doresti ca aspetul tau sa ramana unul elegant. Desigur, ai deplina libertate sa te joci cu tendintele, materialele si culorile asa cum doresti, insa daca a fi admirata pentru bunul-gust face parte dintre prioritatile tale, iata ceea ce iti recomandam sa eviti, atunci cand iti gandesti un outfit:

    Marimile nepotrivite. Indiferent cat de mult ti-ar placea o rochie sau o bluza, daca este cu un numar mai mica sau mai mare decat masura ta, las-o pe umeras. Cei din jur nu vor observa ca este o piesa frumoasa, ci doar ca nu ti se potriveste si ”cade” nefericit pe silueta ta.

    Aparitiile vulgare. Exista o regula veche care spune ca este recomandabil sa iti dezvelesti fie picioarele, fie decolteul. Daca intr-o seara de club mai poti face exceptie de la ea, in viata de zi cu zi este bine sa o respecti. Mai ales la birou sau in situatii oficiale, iti vei dori ca aceia care te privesc sa te perceapa ca pe un profesionist, nu ca pe o femeie care isi pune in valoare doar atuurile fizice.

    Hainele concepute pentru o femeie cu 10-20 de ani mai tanara. Desigur, un accent tineresc, cum ar fi un tricou cu un imprimeu mai jucaus, este binevenit, mai ales in timpul liber, insa te sfatuim sa nu exagerezi. Este minunat daca inca iti vin hainele fiicei tale adolescente, insa nu ai de ce sa ii imprumuti garderoba. Iti poti pune in evidenta frumusetea in nenumarate alte feluri, care nu sugereaza ca incerci sa intorci timpul, ci ca te bucuri de varsta ta.

    Lenjeria la vedere. Chiar daca a fost la moda in anii ‘80, nici macar atunci nu a fost perceputa ca un element vizual caracteristic femeilor stilate, ci, mai degraba, ca un detaliu excentric al tinutelor pop-rock. Iti recomandam mai ales o atentie deosebita atunci cand te imbraci in alb: culoarea lenjeriei este ideal sa fie una cat mai aproape de nuanta naturala a pielii tale.

  • Articole similare