• Lumina, una dintre cele mai importante decoratiuni din casa ta

    Lumina, una dintre cele mai importante decoratiuni din casa ta

    Te-ai straduit sa iti faci locuinta sa arate cat mai modern si primitor, ai cumparat mobila care se potriveste cel mai bine gusturilor tale, te-ai ingrijit ca fiecare tablou, fotografie sau pernuta decorativa sa isi gaseasca locul perfect. Exista, insa, un element care poate sa ii ofere casei tale un plus de farmec: lumina. Fie ca vorbim despre cea naturala sau cea artificiala, felul in care lumina pune in valoare fiecare obiect dintr-o casa reprezinta, in sine, o chestiune care merita toata atentia ta. Iar recomandarile noastre te vor ajuta sa tranformi o locuinta frumoasa intr-una cu adevarat fermecatoare:

    Prima zona careia merita sa ii acorzi atentie este chiar intrarea in casa. Evita lumina de neon si alege una mai subtila, care este mult mai primitoare si relaxanta. Cateva spoturi plasate strategic vor pune in valoare acele elemente ale holului pe care doresti sa le vada invitatii tai, atunci cand iti vor trece pragul.

    ● Secretul unui spatiu interior bine iluminat este echilibrul. In locul unei surse foarte puternice de lumina, cum ar fi o lustra cu multe brate, alege un sistem a carui intensitate poate fi reglata si armonizata. Elementele de iluminat din partea superioara trebuie suplinite de lampi sau lampadare care vor ajuta lumina sa se raspandeasca armonios in intreaga incapere.

    ● Foloseste la maximum potentialul de lumina naturala. In timpul zilei, uita de draperii si lasa soarele sa iti intre cat mai liber prin ferestre. Este o doza de energie suplimentara pe care o vei simti la fiecare raza care iti patrunde in casa.

    Oglinzile reprezinta o resursa perfecta de amplificare a luminii. Orienteaza-le in asa fel incat sa o capteze si sa o raspandeasca in interior exact catre zonele pe care le doresti puse in valoare.

    Luminile de accent sunt, de asemenea, extrem de importante. Cateva spoturi amplasate in apropierea plantelor de apartament sau a obiectelor de arta care iti decoreaza spatiul vor schimba in bine intregul aspect al camerei respective.

  • Articole similare