• Vrei sa iti faci un vlog? Iata cum iti va fi mai usor!

    Vrei sa iti faci un vlog? Iata cum iti va fi mai usor!

    In era social media si a influencerilor, este firesc sa te gandesti ca si tu ai avea ce sa le comunici celor din jur despre preocuparile tale profesionale sau despre hobby-urile care iti pigmenteaza timpul liber. Vloggingul, a castigat foarte mult teren in ultima vreme, inclusiv in Romania. Dincolo de faptul ca iti ofera o platforma de exprimare, pe masura ce castigi audienta poate deveni si o resursa financiara. Platforme precum YouTube platesc creatorii de continut in functie de numarul de vizualizari, iar acestia au inceput sa prezinte interes si pentru companii care doresc sa isi asocieze imaginea cu cei mai cunoscuti dintre ei.
    Inainte de a aspira la statutul de vedeta in vlogging, iata, insa, ce trebuie sa stii ca incepator:

    Cauta-ti o nisa care sa te reprezinte cu adevarat. Este esential sa cunosti in profunzime lucrurile despre care doresti sa le vorbesti si altora. 

    Incearca sa ramai cat mai natural in fata camerei de filmat. Nu este un lucru usor si tentatia de a te transforma intr-un personaj e destul de mare, dar autenticitatea este cea care aduce audiente mai mari pe internet.

    La inceput, nu ai nevoie sa investesti in aparatura profesionala. Un telefon cu o camera performanta este mai mult decat suficient. In schimb, probabil vei avea nevoie de un mini-trepied, pentru stabilizarea imaginii.

    Lumina este, in schimb, un lucru de care trebuie sa tii cont. Ai grija sa gasesti un sistem de iluminat care sa te avantajeze si fii atent sa nu te plasezi in ”contre-jour”, adica sa nu ai sursa de lumina in spate, ci, intotdeauna, in fata ta.

    Editarea imaginilor este foarte importanta si trebuie sa stii de la bun inceput ca este si o etapa care consuma destul de mult timp. Vei gasi pe internet platforme care ofera softuri de editare gratuite, precum Shotcut sau iMovie.

    • Inainte de a incepe sa filmezi, incearca sa iti ordonezi ideile si sa iti notezi lucrurile pe care tii neaparat sa le spui. 

    • Este firesc sa iti doresti o promovare cat mai buna a vlogului, insa incearca sa nu exagerezi cu postarea linkurilor tale pe conturile altor utilizatori, pentru ca vei fi perceput ca agresiv si asta nu iti va aduce vreun beneficiu.

  • Articole similare