• Sfaturile Marthei Stewart pentru un decor de primavara

    Sfaturile Marthei Stewart pentru un decor de primavara

    Una dintre cele mai cunoscute realizatoare de emisiuni culinare din America, detinatoarea unui blog cu idei despre decorarea casei si a unui business de evenimente, Martha Stewart are multe sfaturi simple pentru improspatarea casei cu decoruri de primavara. Asadar, iata cum arata lista Marthei: 


    Flori magnetice. Masa de duminica in familie poate arata foarte primavarateca daca pe fata de masa veti atasa cateva flori magnetice. 

    Galetuse din tabla sau stropitori metalice cu flori. Aceste vase dau o nota rustic romantica, punand in evidenta prospetimea florilor. 

    Vaze ovale, care amintesc de coaja de ou. Daca veti folosi vaze ovale, in forma de coaja de ou, veti avea doua simboluri ale primaverii dintr-odata: oul si florile. 

    Pernute florale sau pernute decorate cu flori aplicate. Puteti folosi pe canapea pernute florale, iar daca nu vreti sa cumparati un nou set de perne, atunci puteti aplica pe niste pernute neutre, floricele din diverse materiale, pe care fie le gasiti in magazine, fie le realizati manual. 

    Cuiburi. Creati cu ajutorul unei vaze si a mladitelor cu muguri, un cuib pentru pasari. Practic, pe mladitele cu muguri puse in vaza, puteti aseza pasarele colorate din diverse materiale. 

    Vase transparete cu panselute. Panselutele scufundate in vase de sticla transparente vor realiza un decor colorat si proaspat. 

    Multe flori galbene. Umpleti vazele cu lalele galbene, frezii galbene, narcise galbene, forsythia, craite si iasomie galbena. 

  • Articole similare