• Cum sa iti ajuti copilul sa se fereasca de bullying pe internet

    Cum sa iti ajuti copilul sa se fereasca de bullying pe internet

    Fenomenul agresiunilor in mediul online este unul din ce in ce mai ingrijorator. Statisticile si studiile arata ca tot mai multi copii sunt expusi unor episoade accidentale sau constante de bullying. Insa pentru foarte multi dintre ei utilizarea internetului este inevitabila, pentru ca acesta a devenit deja o parte integranta din educatie si din interactiunea sociala in zilele noastre. Iata ce iti recomandam sa faci pentru a diminua riscul de bullying pentru copilul tau.

    In primul rand, folosirea internetului trebuie sa fie insotita de reguli pe care le stabiliti de comun acord. Timpul pe care il petrece online trebuie limitat, iar existenta regulilor trebuie sa fie inteleasa ca o metoda de a-l incuraja sa aiba o gama cat mai variata de activitati, atat in interior, cat si in aer liber. 

    In acelasi timp, restrictiile de timp trebuie insotite si de o discutie despre site-urile pe care obisnuieste sa le acceseze. Aplicatiile de control parental sunt utile, insa ele nu pot inlocui discernamantul pe care parintii ii ajuta pe cei mici sa si-l formeze singuri. In paralel, odata cu accesul la platformele de social media, este important sa invete si despre asa-numita ”netiquette”, adica regulile de politete si de comportament civilizat in spatiul online. In acest fel, ii va fi mai usor sa perceapa cu acuratete momentele in care discutiile degenereaza si sa identifice tonul si comportamentele agresive, atunci cand acestea apar. 

    Copilul trebuie sa invete sa verifice reputatia unui site, sa stie ce informatii personale nu trebuie facute niciodata publice in spatiul virtual si cum sa reactioneze atunci cand au de a face cu agresivitate in lumea virtuala. Pentru acest lucru, este esential ca el sa stie ca se poate baza pe parintii sai si ca le poate impartasi oricand aparitia unor eventuale probleme. Din acest punct de vedere, viata online este extrem de asemanatoare celei offline: un copil care se simte in siguranta langa parintii sai si are incredere in ei va vorbi mult mai usor despre situatiile complicate cu care se intalneste.

  • Articole similare

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Multumim pentru mesaj!