• 3 metode simple de a-ti economisi timpul


    3 metode simple de a-ti economisi timpul

    Fiecare zi reprezinta o provocare de a rezolva cat mai multe lucruri. Suntem in permanenta intr-o goana contra-cronometru si un continuu slalom printre sarcini de serviciu, probleme gospodaresti si de familie si, atat cat ne mai ramane, propriul nostru timp liber. Cu ajutorul tehnologiei, putem, insa, economisi minute pretioase, in fiecare dintre aceste aspecte ale vietii noastre. Iata cateva exemple:

    Daca vorbim de treburile gospodaresti, probabil ca una dintre sarcinile care ne ocupa cel mai mult timp este reprezentata de aprovizionare. O poti rezolva mult mai rapid, mai eficient si cu mai putin efort, daca alegi sa iti faci cumparaturile online. Da, chiar si alimentele, detergentii sau banala apa minerala pot fi achizitionate in acest fel. Este o metoda sigura si din ce in ce mai multi oameni apeleaza la ea, pentru ca si-au dat seama ca reprezinta instrumentul de a salva cateva ore bune in fiecare saptamana.

    Plata facturilor este o alta ”bataie de cap” care apare in viata noastra periodic si constant. Telefon, energie electrica, televiziune prin cablu, internet, gaze si alte utilitati reprezinta tot atatea cozi la care te-ai obisnuit sa stai in fiecare luna. Tot tehnologia te ajuta sa scapi si de aceasta corvoada. Exista mai multe aplicatii pe care le poti instala pe telefon si unde poti programa plata facturilor, astfel incat vei ajunge si sa uiti de existenta lor si nu risti deconectarea, pentru ca fiecare plata va fi facuta in timp util si in siguranta.

    La serviciu, se intampla sa uiti de o sedinta sau sa constati ca se suprapune cu o alta intalnire profesionala? Uita de agenda ta clasica pe hartie (sau pastreaz-o doar pentru ca iti place, pur si simpu, ca obiect) si muta-ti programarile in calendarul de pe smartphone. Seteaza-ti alertele sa te anunte cu o zi inainte de evenimentele care urmeaza si vei avea totul sub control. Mai mult, iti va fi mult mai clar ce ”ferestre” ai in timpul fiecarei zile, astfel incat viata ta de la birou va deveni mult mai bine organizata.
  • Articole similare

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Multumim pentru mesaj!