• Ce facem cu copiii acasa, in timp de pandemie




    Pentru parintii care lucreaza de acasa si au copii mici, de gradinita sau scolari, aceasta perioada va fi una extrem de provocatoare in a gestiona atat programul propriu de lucru, cat si pe cel al copiilor. Inainte de toate, incercati sa fiti blanzi cu voi, si sa nu aveti pretentia ca veti reusi de fiecare data sa le impacati perfect. In realitate, vor fi multe momente de disperare, insa amintiti-va ca nu sunteti singuri. Pentru cei dintre voi care aveti copii foarte mici sau de gradinita, incercati, pe cat posibil, o impartire a timpului de stat cu copiii impreuna cu partenerul, in functie de varfurile de lucru pe care la aveti fiecare.

    Cu siguranta lucrul in paralel cu timpul de joaca al copilului va avea foarte multe sincope, insa sunt cateva activitati care i-ar putea tine pe copiii mici mai mult timp ocupati:

    ·         Sortarea pe culori a unor bile si apoi lipirea lor pe un scotch lat pe care il fixati in camera intre doua puncte de reper (doua usi, spre exemplu)
    ·         Colorarea de paste (penne)
    ·      Organizarea unei tavite cu pietre pe care copilul va fi rugat sa la transfere cu un cleste intr-o alta tavita sau cutie
    ·         Pictatul pe o coala foarte mare, lipita chiar pe parchet
    ·         Introducerea de paste intr-o sticla
    ·     Crearea unui spatiu de lucru. Copilul intre 2-5 ani va receptiona foarte bine ideea de a lucra la biroul lui in acelasi timp cu parintele. Acest spatiu de lucru ar trebui sa aiba atat o zona senzoriala – bile hidrofile, frunze uscate sau verzi, pietre, paste – cat si o zona de joaca si invatare – cuburi, piese de lego, jucarii de rol, creioane colorate, acuarele, carti sau fise de colorant

    Pentru copiii mai mari, in mod evident optiunile de jocuri sunt mai multe. Pe langa indeplinirea sarcinilor de scoala, transmise de catre invatatori sau profesori, copiii mai mari pot:
    ·     Urmari online piesele Teatrului Tandarica (transmitere pe Facebook) sau piesele de la Opera Comica pentru Copii
    ·    Pot accesa tutoriale online prin care isi pot continua programele de karate sau diverse antrenamente
    ·        Pot juca tompan, remi, sah, monopoly, nu te supari frate sau orice alt board game cu fratii sau parintii, dupa ce acestia au terminat programul de lucru
    ·         Pot incepe un jurnal personal
    ·         Pot incepe sa gateasca impreuna cu parintii
    ·         Se pot filma dand raspunsuri la diverse lectii si le pot impartasi cu clasa
    ·         Pot lansa provocari sau o leapsa online cu prietenii
    ·         Isi pot ordona dulapul si camera
    ·         Pot face tururi virtuale de muzee, pot vizita online parcuri naturale
    ·         Pot avea grija de plantele din casa

  • Articole similare