• Paste cu hamsii si broccoli


    Iubesti pastele, insa ti-ai dori sa descoperi moduri mai originale in care sa le prepari? La prima vedere, hamsiile si broccoli nu sunt cei mai obisnuiti ”parteneri” ai pastelor, insa aceasta reteta se poate dovedi o surpriza foarte placuta pentru tine si pentru invitatii tai la masa. Poti folosi unul dintre delicioasele sortimente de paste pe care le vei gasi in magazinele cora, dar, daca vrei sa le prepari in casa, iti oferim si toate instructiunile pentru aceasta optiune.

    Ingrediente

    Pentru paste

    300g faina integrala simpla, plus extra pentru a presara deasupra

    3 oua

    1 lingura ulei de masline

    ½ lingurita sare de mare

    Pentru sos

    180g  broccoli, taiati in buchete mici, iar tulpinile taiate in felii groase

    3 linguri de ulei de masline extravirgin

    4 hamsii, tocate grosier

    20g parmezan proaspat ras

    piper negru proaspat macinat

    Preparare

    Pentru paste (daca le prepari manual), pune faina intr-un castron mare, apoi fa o gaura in centru. Adauga ouale, uleiul de masline si sarea si amesteca-le in acea gaura din centru. Trage treptat cate putina faina din exterior de fiecare data cand amesteci. Dupa ce aluatul este gata, aplatizeaza-l intr-un disc gros de aproximativ 1cm, apoi infasoara-l in folie alimentara si lasa-l sa se raceasca timp de 20 de minute in frigider.

    Cand aluatul este racit, scoate-l din frigider si pune-l pe o suprafata de lucru peste care ai presarat putina faina. Taie-l in jumatate, apoi foloseste un sucitor pentru a aplatiza aluatul intr-un dreptunghi, rotindu-l pentru a te asigura ca are o grosime uniforma. Ruleaza fiecare bucata de aluat pana obtii o grosime de aproximativ 2 mm - cu cat este mai subtire, cu atat mai bine. Cand aluatul este cat se poate de subtire, taie-l in benzi de aproximativ 3 mm latime pentru tagliatelle sau mai subtire pentru linguine.

    Pune pastele la uscat in timp ce faci sosul, asezandu-le peste sucitor sau peste un obiect asemanator.

    Pentru sos, adauga broccoli in apa clocotita timp de 4-5 minute pana cand se inmoaie.

    ÃŽntre timp, fierbe apa sarata intr-o cratita mare. Adauga pastele si lasa la fiert timp de 3-4 minute pana cand se ridica la suprafata. Se scurge intr-o strecuratoare. Pastreaza o parte din apa de gatit.

    Adauga broccoli in paste si, apoi, pune si bucatile de hamsie. Amesteca bine, pentru a combina toate ingredientele. Adauga 2 linguri din apa folosita la gatit si pune pe foc timp de 1 minut, amestecand. Pastele ar trebui sa fie acoperite cu broccoli si hamsie.

    Aranjeaza pastele in boluri pentru servire, apoi presara deasupra parmezanul.

     


  • Articole similare