• Cele mai interesante obiceiuri de Craciun in lume




    Mai avem de asteptat cateva saptamani pana cand Mos Craciun va sosi in casele noastre, insa spiritul sarbatorilor incepe, deja, sa isi faca simtita prezenta. Copiii au inceput sa isi redacteze scrisorile in care enumera cadourile pe care si le doresc, parintii se gandesc la locul in care il vor intampina pe Mos sau la felul in care casa va fi decorata si pregatita de sarbatoare. O parte din atmosfera Craciunului este, insa, creata de traditiile proprii fiecarei zone sau tari. Iata cateva dintre cele mai interesante obiceiuri din siferite colturi ale lumii:

    In Filipine, Craciunul este asociat si cu Sarbatoarea Felinarelor. La inceput fabricate din hartie subtire de origami si aprinse cu ajutorul lumanarilor, acum aceste obiecte de care se bucura o mare parte din populatie sunt tot mai elaborate, create din diferite materiale si pot ajunge la dimensiuni de peste 6 metri. Ele sunt aprinse in fiecare an in localitatea San Fernando, cunoscuta si drept ”Capitala locala a Craciunului”, iar festivalul atrage un numar foarte mare de turisti, atat din tara, cat si de peste hotare.

    In Norvegia, in ajunul Craciunului, exista un obice inedit: oamenii isi ascund maturile din casa. Aceasta traditie este legata de legenda potrivit careia, inainte de Craciun, vrajitoarele vin sa caute maturi pe care pot sa zboare, astfel incat gospodarii si le tin pe ale lor in cele mai ferite zone din locuinta.

    In Columbia, sarbatoarea este asociata cu o traditie frumoasa: Ziua Lumanarilor Mici. In noaptea de Ajun, oamenii isi pun la ferestre lumanari de mici dimensiuni. Odata cu trecerea timpului, obiceiul a evoluat, astfel incat unii locuitori creeaza adevarate instalatii elaborate din lumanari, iar ferestrele vazute de pe strazile columbiene au un aspect foarte spectaculos.

    In Caracas, capitala Venezuelei, ziua de Craciun are un moment special: credinciosii merg la biserica folosind un mijloc de locomotie special: patinele cu rotile.  Este o traditie atat de indragita incat strazile si bulevardele orasului sunt inchise traficului de masini, pentru a le da posibilitatea oamenilor sa se bucure de acest obicei in deplina siguranta.

  • Articole similare