• Profita de iarna si hai la patinoar!

     


     






    Patinajul pe gheata este unul dintre cele mai elegante si mai fermecatoare sporturi. Gratia marilor patinatori ne-a fermecat adeseori, atunci cand ii priveam la televizor, in competitiile internationale. Daca pana acum n-ai avut curajul sa te aventurezi pe gheata, este timpul sa incerci. Sigur, probabil ca n-o sa-ti iasa prea curand un Triplu Axel sau o pirueta complexa, insa vei descoperi rapid ca, fie si executat la un nivel de incepatori, acest sport iti poate oferi multe satisfactii, este foarte sanatos pentru articulatii si sistemul cardiovascular si, desigur, te va ajuta sa arzi numeroase calorii. Iata cateva sfaturi care iti vor fi de folos, chiar din prima zi pe gheata:

     

    Nu te uita in jos! Oricat de ezitanta in miscari te-ai simti (si este o senzatie perfect normala la inceput), este mult mai sigur pentru echilibrul tau sa privesti tot timpul in fata!

     

    Atentie la patine! Pentru primele sesiuni, este recomandat sa inchiriezi patinele de la patinoar. Trebuie doar sa ai grija sa fie marimea potrivita si sa strangi legaturile exact la nivelul potrivit pentru a-ti oferi atat stabilitate, cat si lejeritate in miscari. Pe masura ce tehnica ta va avansa si te vei indragosti de acest sport, este preferabil sa iti cumperi propriile patine.

     

    Nu intra niciodata pe gheata fara incalzire! Organismul tau trebuie sa fie pregatit pentru efortul sustinut pe care il presupune patinajul. Intotdeauna, inainte de a intra pe ringul de gheata, executa si o sesiune de stretching de minimum 5 minute. In acest fel, iti vei proteja articulatiile si vei diminua riscul de febra musculara.

     

    Daca vrei sa inveti inca de la inceput sa executi miscarile corect si in siguranta, cea mai buna idee este sa apelezi la serviciile unui antrenor, macar pentru cateva sedinte. Acesta te va indruma si iti va oferi cunostintele de baza, absolut necesare. Aproape fiecare patinoar pune la dispozitie astfel de servicii, iar acestea reprezinta o investitie pe care merita sa o faci. Pe masura ce vei deprinde tehnica de baza, poti decide daca vrei sa treci la un nivel mai avansat, tot cu ajutorul antrenorului, sau preferi sa pastrezi aceasta activitate doar ca pe un hobby foarte sanatos.

     

  • Articole similare