• Un fratior sau o surioara se afla pe drum. Cum ne pregatim




    Pentru orice copil, aparitia unui frate sau a unei surori este un moment special si extrem de important. Dincolo de bucuria pe care o aduce in familie, venirea unui bebelus reprezinta o situatie pentru care micutul tau are nevoie sa il pregatesti si sa il ajuti sa se adapteze. Nu porni de la premisa ca va asimila automat noua configuratie a familiei. Cu siguranta il va iubi pe cel mic, insa nevoia de timp si de intelegere este una reala, pe care parintii nu trebuie sa o ignore.
    In primul rand, nu astepta nasterea pentru a vorbi cu copilul care va deveni fratiorul sau surioara mai mare despre noua situatie. Este bine sa incepi aceste discutii cat mai devreme, inca de atunci cand afli ca ai ramas insarcinata si ca totul este in regula, din punct de vedere al sanatatii si al dezvoltarii sarcinii. Explica-i faptul ca in burtica ta creste o fiinta care vine sa va completeze viata si sa va ofere si mai multa iubire. Asigura-l pe cel mare ca acest lucru nu va insemna ca el va fi mai putin iubit, ci ca fiecare copil are o parte numai a lui in sufletul parintilor, care ii apartine integral.
    Nu prezenta noua perioada din viata voastra ca pe una care vine cu constrangeri. Este o idee nefericita sa il anunti ca are obligatii legat de cel mic, ca va trebui sa ii poarte de grija, sa il hraneasca sau sa il invete diferite lucruri. Toate acestea vor venit treptat si, daca nu le percepe ca pe niste corvoade, exista sanse mai mai sa le accepte sau chiar sa le propuna si sa ii faca placere, atunci cand noul membru al familiei voastre va sosi. In schimb, este bine sa ii explici ca bebelusul va avea nevoie de atentie, ca programul vostru zilnic va avea parte de modificari, insa toate aceste lucruri nu inseamna o schimbare in sens negativ, ci sunt doar manifestari ale iubirii. Si, cel mai important dintre toate, asigura-te ca respecti, pe cat de mult posibil, tot ceea ce ii promiti acum copilului tau mai mare, pentru a nu crea frustrari sau dezamagire. De aceea, tine cont ca toate promisiunile pe care i le faceti sa fie realiste.
  • Articole similare