• Obiectiv atins pentru Naradix: 10.000 de copii au sansa de a recupera materia școlara


    Între toate problemele create de pandemie, dincolo de situatia epidemiologica in sine, accesul copiilor la educatie a fost, una dintre cele mai complicate. Lipsa accesului la tehnologie si a resurselor de invatare s-a dovedit a fi o provocare extrem de dificila. In acelasi timp, oamenii care sustin dreptul fiecarui copil la o educatie de calitate au inteles ca acum este momentul sa intervina, intr-un exercitiu de solidaritate fara precedent.

    Narada a fost una dintre organizatiile care au reactionat cel mai rapid, cautand solutii inca din luna aprilie a anului 2020. Campaniile sale, pe care cora Romania a fost onorata sa le sustina, au oferit multor din medii defavorizate sansa de a-si continua educatia.

    Vacanta de vara a devenit o oportunitate de a le oferi acestor copii un instrument supimentar pentru a recupera materia pierduta de la inceputul pandemiei: platforma NaradiX.

    Astazi, suntem bucurosi sa anuntam o veste buna: Naradix, platforma de educație remedială lansată de Narada cu sprijinul sponsorului principal cora România a atins pragul de 10.000 de elevi înscrişi pe platformă şi beneficiază în acest moment de cursuri concepute astfel încât să le stârnească interesul și să le demonstreze că școala e distractivă, iar răsplata pentru efort poate veni imediat. Realizat prin contribuția a 40 de profesori și 80 de voluntari, Naradix pune la dispoziția elevilor și profesorilor, în mod absolut gratuit, webinarii interactive, create într-un mod inovator, care acoperă materiile de studiu pentru clasele 0 – 8. Înscrierile pe Naradix sunt încă deschise pentru toți cei care doresc să beneficieze de o formă de educație remedială, adaptată secolului 21.

    „Am văzut realitatea concretă cu ochii noștri, la firul ierbii, pe teren, iar cine a trăit această experiență nu poate sta cu mâinile în sân. Am văzut copii cu mâinile bătătorite de muncă, dornici să învețe, dar fără să aibă posibilitatea, familii în care elevii împărțeau câte un singur telefon ca să participe la cursuri sau profesori care au făcut eforturi eroice să-i ajute pe cei mici. În alte locuri, am avut bucuria să descoperim elevi cu rezultate bune și foarte bune, care aveau nevoie doar de un mic ajutor de tehnologie ca să ajungă la performanță. Naradix a fost conceput cu efortul tuturor membrilor Narada, cărora le pasă. Pericolul ca anul școlar viitor să fie unul cu rată record de abandon şcolar este mare. Însă noi, Narada, am ales să privim mai degrabă nu spre ceea ce ne amenință, ci la ceea ce trebuie să facem concret ca să diminuăm acest pericol. Acum, 10.000 de copii se bucură deja de avantajele oferite de participarea la cursurile gratuite de pe Naradix. Așteptăm să li se alăture cât mai mulți elevi, ca până la toamnă situația din învățământul românesc să fie ameliorată”, spune Andra Munteanu, cofondator Narada.

                „Sprijinim proiectele Narada încă de la începutul activității lor, pentru că noi credem în rolul esențial al educației în societate”, spune Camelia Popescu, Manager Comunicare, Publicitate și CSR, cora România. “Suntem de 18 ani în România şi în fiecare an am sprijinit proiecte legate de educaţie. În 2021 am investit în Naradix pentru ca tot împreună cu Narada am reuşit să sprijinim profesorii şi elevii încă din primele zile ale pandemiei odată cu  trecerea bruscă la învăţământul online. Proiectul Naradix rimează extraordinar şi cu viziunea noastră de a fi acolo unde clientul are nevoie de noi, atât în offline, cât şi în online, Naradix îmbinând firesc componenta digitală cu experienţa din teren. Dorim să oferim o șansă suplimentară tuturor copiilor şi facem acest lucru asumat, ca parte a responsabilității noastre sociale. Ne bucurăm că 10.000 de copii participă deja la webinariile oferite de Naradix și sperăm ca până la începutul anului școlar viitor să li se alăture cât mai mulți, pentru ca viitorul nostru să fie colorat în nuanțe mult mai optimiste”.


                Copiii se pot înregistra ei singuri sau prin intermediul părinților și profesorilor pe platforma de educaţie remedială Naradix, care poate găzdui până la 100.000 de elevi. Vor descoperi cursuri la care să participe live sau pot accesa platforma offline, oricând doresc. Împreună cu sprijinul partenerilor de la Global Vision a fost posibilă digitalizarea curriculum-ului școlar pentru clasele 0 – 8, la materiile (română, matematică, istorie şi geografie).

     


  • Articole similare