• Cremsnit rapid

     

    Cremsnit sau cremes este una dintre cele mai vechi retete dulci din Romania, despre care cu siguranta cu totii avem amintiri din copilarie. In cofetarii, reteta initiala a fost mult schimbata, in sensul in care i-au fost adaugate straturi suplimentare sau crema a suferit modificari. Reteta traditionala, insa, consta in doua foi crocante de foietaj iar intre ele o crema de vanilie clasica.

     

    Pentru a-l pregati chiar la voi acasa, veti avea nevoie de:

     

    800 g aluat foietaj

    1,5 l lapte

    100 g faina

    100 g amidon

    6 oua

    300 g zahar

    1 lingurita extract de vanilie

    1 praf de sare

     

    Preparare

    Inainte de toate, incalziti cuptorul la 180 grade Celsius.

    Ouale se separa, iar aluatul foietaj se imparte in jumatate. Fiecare jumatate se intinde intr-o foaie cu diamentrul de 30/35 cm.

     

    Fiecare foaie de aluat se coace intre doua foi de copt, iar deasupra se aseaza o tava suficient de grea, astfel incat in timpul coacerii aluatul sa nu se ridice prea mult.

     

    Pentru crema, punem 1 litru de lapte la fiert cu esenta de vanilie. Separat, intr-un alt castron se amesteca lapte ramas cu galbenusurile, faina si amidonul. Se amesteca bine, astfel incat compozitia sa nu aiba cocoloase.

     

    Cand laptele fierbe, se toarna in fir subtire compozitia cu galbenusuri, pana se ingroasa. In acest timp, focul trebuie sa fie mic spre mediu. Cand s-a ingrosat, se reduce temperature la minimum si se mai fierbe 6-7 minute.

     

    Albusurile se bat spuma cu praful de sare. Cand acestea sunt tari, se adauga treptat zaharul pana se obtine o bezea lucioasa si ferma.

     

    Albusurile de incorporeaza in crema calda de oua cu miscari de sus in jos.

    Se aseaza prima dintre cele doua foi de foietaj intr-o tava, peste care se toarna toata crema. Deasupra se aseaza cea de-a doua foaie si se preseaza putin. Ideal ar fi sa dati tava la rece cu un gratar deasupra pentru ca crema sa se aseze mai bine intre cele doua foi.

     

    A doua zi putem taia prajitura cu un cutit foarte ascutit. Optional, cremsnitul se poate pudra cu zahar vanilat.

     

     

  • Articole similare