• Ce perdele si draperii se poarta anul acesta!



    Perdelele si draperiile sunt sarea si piperul unei case. Fara ele, un interior gandit si proiectat cu atentie poate sa treaca drept rece, banal si fara mesaj. De aceea, atunci cand alegeti perdelele si draperiile casei voastre tineti cont ca acestea sa fie in armonie cu stilul interiorului, sa-l puna in evidenta si sa-l faca mai atractiv. 

    Pentru a va face alegerile mai usoare, cateodata este bine sa stiti si care sunt trend-urile anului.

    Asadar, 2019 este anul simplitatii, al minimalismului si liniilor simple in materie de draperii. Nu cautati structuri complicate si combinatii baroce de tesaturi. Perdelele si draperiile trebuie onorate in primul rand prin rolul lor functional.

    In materie de stiluri, se poarta perdelele si draperiile in stil Nordic, dar si cele care replica modele de pe pernele decorative sau covoare. In acest sens, fiti indrazneti si cumparati draperii cu forme geometrice si linii puternice. 

    O alta combinatie de care puteti tine cont este adaugarea de culoare cu ajutorul draperiilor unui decor alb-negru. Spre exemplu, daca aveti canapele albe, gri, fildes, crem si covorase alb-negru in dungi, puteti adauga prospetime prin draperii de culoare verde crud.

    Oricat de mult s-ar schimba stilurile, print-urile florale vor fi tot timpul in trend. In plus, draperiile florale sunt perfecte pentru a da o nota de primavara casei. Puteti alege modele florale cu o singura culoare si modele discrete daca vreti ca rezultatul final sa fie sofisticat si nu doar proaspat, chic.

    Primavara poate fi adusa in casa si cu ajutorul paletei de pasteluri. Culori diafane - roz pal, lila, galben pai, verde pal - aduc un plus de relaxare si liniste casei. Cu acestea nu puteti rata redecorarea casei.

    Daca vreti sa mergeti spre un retro simplu, o puteti face prin culoare. Alegeti culori puternice, precum galben mustar, portocaliu vibrant sau verde intens pentru a da un aer de anii ’70 camerei pe care o decorati. 

  • Articole similare