• Cum sa iti faci bagajul mai repede si mai eficient

    Cum sa iti faci bagajul mai repede si mai eficient

    Sezonul vacantelor inca nu a sosit, dar ne gandim deja cu bucurie la toate calatoriile pe care urmeaza sa le facem in perioada urmatoare. Indiferent daca vorbim de deplasari in interes de serviciu sau de excursii cu familia, iubitul sau prietenii, de fiecare data bagajul poate de veni o adevarata bataie de cap. Iti doresti sa poti lua cu tine tot ceea ce iti trebuie atunci cand esti departe de casa, sa ai la indemana suficiente haine sau accesorii pentru fiecare eveniment din calatorie, dar, in acelasi timp, vrei sa eviti un bagaj mult prea greu sau prea incarcat. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta.


    In primul rand, fii atenta la conditiile meteorologice din localitatea de destinatie. Pot fi radical diferite de cele din orasul in care locuiesti. Verifica pe aplicatiile meteo cum va fi vremea in perioada in care te vei afla acolo si tine cont de acest lucru atunci cand iti alegi fiecare obiect din garderoba.

    Primele obiecte care trebuie sa ajunga in valiza sunt cele de lenjerie intima, dresuri si sosete. Alaturi de ele, pe fundul valizei, adauga incaltamintea, invelita, desigur, in plase protectoare. Acesta va fi primul strat din bagaj.

    Urmeaza jeansii si pantalonii. Cate o pereche pentru fiecare doua zile din perioada de calatorie. Alaturi de ei, asaza puloverele si hanoracele (daca vei avea nevoie de haine mai groase), cat mai strans impachetate. Tocmai ai aranjat al doilea strat din valiza.

    Stratul al treilea va fi reprezentat de pijamale si tricouri. Ia cate doua tricouri pentru fiecare pereche de pantaloni. In vacanta se pot intampla si accidente in care sa iti patezi bluzele cu suc sau mancare (mai ales daca ai si copiii cu tine) si nimeni nu are dispozitie sa spele haine intr-o asemenea perioada, asa ca este mai bine sa ai de rezerva.

    Rochiile isi au si ele locul lor in bagajul tau. Daca iti plac si le porti in mod frecvent, ia cate una pentru fiecare zi de deplasare, minus cea de venire si cea de plecare inapoi catre casa. 

    Daca ai obiecte fragile, locul lor este in mijlocul valizei, inconjurate si protejate de celelalte haine.

    La final, adauga gentutele cu cosmetice, medicamente si produse de igiena.

    Felicitari! Bagajul tau este gata, iar noi iti dorim calatorie frumoasa!

  • Articole similare