• Cele mai simple trucuri ca sa economisesti bani

    Cele mai simple trucuri ca sa economisesti bani

    Momentele in care ne-am dori mai multi bani sau sa ii gestionam mai bine pe cei pe care deja ii avem sunt inerente in viata fiecaruia dintre noi. Oricat de bine am castiga sau, mai ales, daca trecem printr-o perioada mai dificila din punct de vedere financiar, exista intotdeauna o cale de a invata ceva nou despre optimizarea banilor. Iata cateva sfaturi care iti vor prinde bine:

    Daca pana acum ai ignorat aplicatiile online care te ajuta sa iti tii cheltuielile sub control, este momentul sa le dai o sansa. Cele mai multe dintre ele sunt gratuite, iti ofera foarte multe optiuni de a-ti fixa tinte financiare si de a-ti supraveghea costurile si iti pot oferi analize detaliate ale comportamentului tau financiar.

    In cazul in care te stii mai putin inclinata spre economii, ii poti cere bancii la care ai cardul sa iti seteze un fond de economii automat, alimentat in fiecare luna, chiar in ziua de salariu, cu o suma fixata de tine. Este o metoda simpla de a te asigura ca reusesti sa pastrezi bani albi pentru zile negre.

    Fa un experiment: incepand cu prima zi a lunii care urmeaza, pastreaza absolut toate chitantele si toate bonurile de cumparaturi. La sfarsitul lunii, vei avea o evidenta exacta a felului in care cheltuiesti banii si iti va fi mai usor sa iti dai seama unde sunt sursele de risipa.

    Daca te stii amatoare de cumparaturi impulsive, fixeaza-ti un interval de timp, in care refuzi sa achizitionezi orice altceva in afara produselor de stricta necesitate. Intervalul respectiv poate incepe de la 24 de ore, dar poate fi prelungit oricat crezi ca e necesar, in functie de cat de mult vrei sa iti exersezi vointa.

    Incearca sa transformi pretul lucrurilor pe care vrei sa le cumperi in echivalentul acestora in ore de munca. Iti va fi mai usor sa iti dai seama cate eforturi trebuie sa faci pentru fiecare obiect in parte. Daca vei constata, de exemplu, ca bluza care ti-a ”furat” ochii inseamna, de fapt, doua zile de munca pentru tine, s-ar putea sa te gandesti mai bine daca ai neaparat nevoie de ea.

  • Articole similare

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Multumim pentru mesaj!