• cora extinde serviciul coraExpress prin parteneriatul cu Glovo și livrează la domiciliu în 60 de minute




    Serviciul este disponibil în toate hipermarketurile cora

    Peste 3.000 de produse cora disponibile pe platforma Glovo

    cora România reconfirmă angajamentul față de clienții săi prin noul parteneriat cu platforma Glovo care permite livrarea expres la domiciliu a produselor disponibile în hipermarketurile cora.

    Serviciul este disponibil, din 12 noiembrie 2020, în toate hipermarketurile cora.

    Noul parteneriat, care se adaugă celui pe care cora îl are deja cu platforma foodpanda, crește capacitatea diviziei coraExpres de a onora comenzile digitale într-o perioadă în care distanțarea socială este esențială pentru limitarea răspândirii coronavirusului.


    Clienții intră pe aplicația Glovo și selectează produsele dorite din hipermarketul cora, iar Glovo le livrează la adresa indicată în maximum 60 de minute.

     

    „Serviciul este ideal pentru cumpărături de ultim moment, când ajungi seara acasă și îți dai seama că ai uitat să cumperi lapte și cereale, dar și pentru un shopping consistent și rapid, pentru cei care nu au timp să meargă în magazin sau doresc să evite deplasările. Lipsa timpului, dar și pandemia pun presiune pe noi, iar noi ne dorim, prin coraExpres, să venim în sprijinul clienților, dăruindu-le timp de calitate cu familia, în confortul de acasă. Glovo este un serviciu apreciat la nivel global, care se bucură de succes și în România și suntem siguri că echipa cora-Glovo va avea performanțele așteptate de clienți”, a spus Claudia Badea, director operational e-commerce cora Romania și directorul hipermarketului cora Lujerului.

     

    „Suntem bucuroși că, începând de astăzi, cora devine partenerul nostru și suntem convinși de faptul că împreună vom depune toate eforturile necesare pentru fi alături de clienții noștri cu produse de bună calitate și un serviciu la standarde ridicate. Ne vom continua planurile de extindere, atât la nivel de orașe, dar și la nivel de parteneri, astfel încât utilizatorii Glovo să regăsească toate produsele de care au nevoie în aplicație.”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE.


    Pe Glovo sunt listate peste 3.000 de produse din magazinele cora, din categorii precum băuturi (apă, sucuri, alcool), mezeluri, lactate, snacks-uri și produse de panificație, dulciuri, ready to eat, produse pentru casă și familie, produse cosmetice etc.


    Nu există comandă minimă, iar  livrarea costă 15,99 lei în București și 13,99 lei pentru restul oraselor în care este prezentă cora, respectiv Constanța, Ploiești, Bacău, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu-Severin, Baia Mare.

    Retailerul cora are propriul magazin online – www.cora.ro – unde sunt listate peste 35.000 de produse. Clienții pot opta pentru livrare la domiciliu, ridicarea din hipermarket sau de la punctele coraDrive, accesibile cu mașina, care permit o interacțiune minimă cu personalul magazinului.

    Despre cora România

     cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, grupul operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe. În 2013, cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Serviciul cora.ro cu livrare la domiciliu este disponibil în București, Constanța, Cluj, Bacău și Ploieşti, oferind consumatorilor posibilitatea să comande produsele preferate online. A fost lansată şi aplicaţia cora, pentru o experienţă îmbogăţită a consumatorului pe spaţiul de vânzare şi pentru o mai bună organizare a listei de cumpărături, dar şi a beneficiilor de fidelitate. Aceasta poate fi descărcată gratuit din


    App Store şi Google Play. Filosofia cora România îi are în centru pe consumatori, cărora le oferă produse și servicii de calitate, la prețuri accesibile. cora România desfășoară și o intensă activitate de responsabilitate socială implicându-se în proiecte de educație și sănătate în comunitățile din care face parte.


    Despre Glovo

    Glovo este o platformă de livrare rapidă care îți permite să cumperi, să trimiți și să primești orice produs, din și în perimetrul orașului în care te afli. Lansată în Barcelona, compania este prezentă în 548 orașe din 21 țări din Europa, Orientul Mijlociu, America de Sud, Africa și Africa Subsahariană. Glovo are peste 2,5 milioane de utilizatori lunari activi, 50.000 de curieri activi și peste 25.000 de parteneri asociați din întreaga lume.

     

     

      

     

  • Articole similare