Pentru familiile cu cel putin doi copii,
conflictele care apar intre frati sunt una din marile surse de escaladare a
emotiilor pentru toate partile implicate, parinti si copii. Pentru parinti,
agresivitatea dintre copii este atat de apasatoare si un declansator pentru
propriile lor emotii, incat de multe ori nu reusesc sa-si asume rolul de
mediator neutru, stapan pe el si pe situatie. Astfel, un banal conflict intre
frati se poate cu usurinta transforma intr-o mica cearta in familie.
In astfel de situatii, pedagogul si specialistul
in psihologia copilului, Magda Gerber, ii sfatuia pe parinti sa practice
asteptarea, pentru ca, de cele mai multe ori, conflictele intre frati sunt
ocazii de invatare si reglare fina intre acestia.
Atunci cand un conflict intre frati incepe sa
escaladeze, parintele este inclinat cel mai adesea sa :
§ Intrerupa sau sa puna capat conflictului
§ Rezolve conflictul prin indicarea unei solutii – schimb de jucarii,
joaca pe rand, etc
§ Distraga sau sa redirectioneze copilul care
pare mai usor de extras din conflict
§ Judece, certe, acuze ambii copii sau cel
mai adesea pe cel care a inceput conflictul
Exista insa o reactie alternativa la acest mod de
a interveni intre copii, care cere insa mai mult efort si un grad mai mare a
stapanirii de sine. Ce se poate face, in schimb, ne spune autoarea unor carti
importante pentru cunoasterea psihologiei copilului mic, Janet Lansbury, care
reia recomandarile Magdei Gerber :
Observarea sensibila este un fel de preconditie a facilitarii
rezolvarii autonome a conflictelor dintre frati si reprezinta intelegerea
parintelui a perspectivei ambelor parti. Practicarea observarii ne obliga sa
vedem ambii copii si nu doar pe cel care tipa mai tare. Cu cat copilul este mai
mic, cu atat avem tendinta de a-i percepe situatia mai grava decat este de
fapt. Observarea si intelegerea motivelor ambilor copii ne feresc de proiectari
subiective dar si de o interventie in forta in favoarea uneia dintre parti.
Asteptarea este o alta tactica pe care o putem imbratisa,
pentru ca aceasta ofera copiilor oportunitatea de a gasi singuri o solutie de
iesire din conflict, chiar daca aceasta solutie poate aparea intr-un timp mai
indelungat decat ne-am dori noi.
Folosirea unor remarci impartiale care nu sunt altceva decat observatii
neutre ale felului in care conflictul a inceput si se desfasoara. Intr-un fel,
parintele isi asuma rolul de comentator neutru. Astfel de observatii
folositoare pot fi : ‘’ceea ce vad acum sunt doi copii care se lupta pe
aceeasi jucarie’’ ; ‘’lupta dintre voi va cauzeaza multa furie si
suferinta’’ ; ‘’se pare ca unul dintre voi l-a lovit pe celalalt iar
lovitura a fost puternica si i-a cauzat multa durere’’. Ideea acestui gen de
observatie este de a remarca doar ceea ce stim sigur, fara a face presupuneri.
Mesajul pe care il transmitem copiilor este ‘’sunt aici pentru amandoi, insa
solutia este la voi’’.
In final, increderea in capacitatea
fratilor de a gasi o solutie impreuna la problema care a declansat conflictul. Incederea parintelui actioneaza ca o mana
invizibila care ii face pe frati sa-si doreasca gasirea unei solutii si iesirea
din conflict, iar faptul ca acestia isi rezolva conflictul singuri este un pas
important spre autonomie si responsabilitate.