• Conflictele dintre frati. Care este rolul parintilor?

     


    Pentru familiile cu cel putin doi copii, conflictele care apar intre frati sunt una din marile surse de escaladare a emotiilor pentru toate partile implicate, parinti si copii. Pentru parinti, agresivitatea dintre copii este atat de apasatoare si un declansator pentru propriile lor emotii, incat de multe ori nu reusesc sa-si asume rolul de mediator neutru, stapan pe el si pe situatie. Astfel, un banal conflict intre frati se poate cu usurinta transforma intr-o mica cearta in familie.

     

    In astfel de situatii, pedagogul si specialistul in psihologia copilului, Magda Gerber, ii sfatuia pe parinti sa practice asteptarea, pentru ca, de cele mai multe ori, conflictele intre frati sunt ocazii de invatare si reglare fina intre acestia.

     

    Atunci cand un conflict intre frati incepe sa escaladeze, parintele este inclinat cel mai adesea sa :

    §  Intrerupa sau sa puna capat conflictului

    §  Rezolve conflictul prin indicarea unei solutii – schimb de jucarii, joaca pe rand, etc

    §  Distraga sau sa redirectioneze copilul care pare mai usor de extras din conflict

    §  Judece, certe, acuze ambii copii sau cel mai adesea pe cel care a inceput conflictul

     

    Exista insa o reactie alternativa la acest mod de a interveni intre copii, care cere insa mai mult efort si un grad mai mare a stapanirii de sine. Ce se poate face, in schimb, ne spune autoarea unor carti importante pentru cunoasterea psihologiei copilului mic, Janet Lansbury, care reia recomandarile Magdei Gerber :

     

    Observarea sensibila este un fel de preconditie a facilitarii rezolvarii autonome a conflictelor dintre frati si reprezinta intelegerea parintelui a perspectivei ambelor parti. Practicarea observarii ne obliga sa vedem ambii copii si nu doar pe cel care tipa mai tare. Cu cat copilul este mai mic, cu atat avem tendinta de a-i percepe situatia mai grava decat este de fapt. Observarea si intelegerea motivelor ambilor copii ne feresc de proiectari subiective dar si de o interventie in forta in favoarea uneia dintre parti.

     

    Asteptarea este o alta tactica pe care o putem imbratisa, pentru ca aceasta ofera copiilor oportunitatea de a gasi singuri o solutie de iesire din conflict, chiar daca aceasta solutie poate aparea intr-un timp mai indelungat decat ne-am dori noi.

     

    Folosirea unor remarci impartiale care nu sunt altceva decat observatii neutre ale felului in care conflictul a inceput si se desfasoara. Intr-un fel, parintele isi asuma rolul de comentator neutru. Astfel de observatii folositoare pot fi : ‘’ceea ce vad acum sunt doi copii care se lupta pe aceeasi jucarie’’ ; ‘’lupta dintre voi va cauzeaza multa furie si suferinta’’ ; ‘’se pare ca unul dintre voi l-a lovit pe celalalt iar lovitura a fost puternica si i-a cauzat multa durere’’. Ideea acestui gen de observatie este de a remarca doar ceea ce stim sigur, fara a face presupuneri. Mesajul pe care il transmitem copiilor este ‘’sunt aici pentru amandoi, insa solutia este la voi’’.

     

    In final, increderea in capacitatea fratilor de a gasi o solutie impreuna la problema care a declansat conflictul. Incederea parintelui actioneaza ca o mana invizibila care ii face pe frati sa-si doreasca gasirea unei solutii si iesirea din conflict, iar faptul ca acestia isi rezolva conflictul singuri este un pas important spre autonomie si responsabilitate.

  • Articole similare