• Sarbatorile acasa pot fi comode, dar si elegante!

     

    Anul acesta, recomandarea medicilor si a autoritatilor este sa petrecem sarbatorile de iarna in grupuri cat mai restranse, impreuna cu cei din familie. Vor fi un Craciun si un Revelion altfel decat ne-am obisnuit. Intimitatea va lua locul extravagantei, iar acesta nu este neaparat un lucru rau. Pana la urma, vom fi alaturi de cei mai dragi dintre oamenii pe care ii cunoastem si ne vom aminti motivele pentru care ii iubim si sunt speciali pentru noi. Un argument in plus sa nu neglijam tinuta vestimentara. Indiferent de context, sarbatorile merita un pic de stralucire si in tinuta noastra, oricat de comoda ar fi aceasta.

     

    Pentru ziua de Craciun, te poti orienta catre o tinuta relaxata, insa cu un strop de eleganta. O pereche de pantaloni fluizi, impreuna cu un top in culorile sezonului, adica, rosu sau verde, reprezinta o combinatie atat comoda, cat si relaxanta. O alta varianta este cea a unei rochii usoare, din jerseu sau chiar din matase, daca vrei cu adevarat o nota festiva.

     

    Pentru noaptea de Revelion, optiunile sunt si mai interesante. Probabil ca una dintre glumele cele mai populare ale sezonului va fi aceea ca vom petrece noaptea dintre ani in pijama. Chiar asa sa fie, de ce n-am imbraca o pijama cu adevarat eleganta? Daca ai in garderoba o pijama de matase sau ti-o va aduce Mos Craciun, acum este momentul perfect sa o transformi in tinuta festiva! La fel de potrivit este si un neglijeu sau un halat din satin sau de matase, oricat de extravagant ar fi modelul sau.

     

    Daca, totusi, vrei sa te imbraci in altceva, moda ultimelor sezoane este extrem de ofertanta. O rochie fluida, care urmareste linia corpului, dintr-un satin pretios, este o varianta cat se poate de potivita. O poti scoate din nota minimalista cu o bijuterie spectaculoasa. O alta optiune este o combinatie de pantaloni tip palazzo, combinati cu un top lejer, intr-o nuanta metalica-exact detaliul necesar pentru ca tinuta sa fie una de sarbatoare.

     

    In privinta incaltamintei, dat fiind ca petrecerea va fi acasa, ai libertate completa de alegere. Poti purta o pereche de sandale, una de pantofi mai comozi sau, de ce nu, poti renunta complet la incaltaminte, iar singurul accesoriu al picioarelor tale sa fie pedichiura perfecta.

     

     

  • Articole similare